Ce înseamnă indicatorul rutier din imagine, cu trei săgeți albe. Unde poate fi întâlnit și ce trebuie să facă șoferii

Ce înseamnă indicatorul rutier din imagine, cu trei săgeți albe. Unde poate fi întâlnit și ce trebuie să facă șoferii
Publicat: 20/11/2023, 07:52

Deși ai permis de ani mulți și ai făcut la volan mii de kilometri, trebuie să fii atent mereu, mai ales că pot exista indicatoare pe care este foarte posibil să nu le fi întâlnit înaite, cu atât mai mult cu cât călătorești în alte țări.

Șoferii care circulă pe drumurile din alte țări, trebuie să își sporească atenția pentru că este posibil să întâlnească indicatoare noi.

De exemplu, cei care circulă pe autostrăzile din Germania trebuie să fie atenți la semnul rutier cu trei săgeți albe și o linie. Pe autostrăzile din Germania există un indicator (numărul 223.1) foarte important, iar cine nu îl respectă riscă să primească sancțiuni sau un punct de penalizare.

Semnul cu numărul 223.1 este un semn pătrat albastru cu trei săgeți albe îndreptate în sus. Una dintre săgeți este separată de o linie albă continuă. Șoferii care nu respectă acest semn de circulație riscă o amendă de până la 75 de euro. Ei pot primi și un punct de penalizare.

În cazul unui accident produs din cauza nerespectării semnului, sancțiunile cresc.

Ce este semnul rutier cu numărul 223.1

Semnul rutier numărul 223.1 indică faptul că banda de urgență trebuie utilizată ca bandă dreaptă pe autostradă. Prin urmare, utilizatorii drumurilor de pe o anumită secțiune ar trebui să utilizeze trei benzi în loc de două. Sfârșitul obligativității respectării acești reguli este marcat de același semn tăiat cu o linie roșie.

În Germania, 8 puncte de penalizare sunt suficiente pentru a pierde permisul de conducere. Oamenii legii oferă sancțiuni mai dure ca în alte țări, potrivit Ruhr24.de.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×